main logo
3659

Transport gratuit de Paștele Blajinilor la Cimitirul Sfântul Lazăr

Primăria Chișinău anunță că cimitirele municipiului sunt curățate și pregătite pentru sărbătoarea Paștelui Blajinilor.

Transport gratuit de Paștele Blajinilor la Cimitirul Sfântul LazărFoto: Știri.md/arhivă

Totodată, drumurile sunt pregătite, iar orarul transportului public care va circula în această perioadă a fost transmis spre aprobare, transmite Știri.md.

„În acest an am luat decizia să fie disponibile mai multe unități de transport în comun, aproximativ 80 de autobuze și 20 de troleibuze, în total aproximativ 100 de unități, care vor asigura transportul cetățenilor, inclusiv spre Cimitirul „Sfântul Lazăr”, în zilele de 12 și 13 mai”, a declarat primarul Capitalei, Ion Ceban.

Pe lângă aceasta, rutele C – D și 27 vor fi gratuite în cele două zile, cheltuielile fiind suportate de municipalitate.

„Ne-am asigurat că toate locațiile, rutele și itinerariile vor fi anunțate cu câteva zile înainte, atât în transportul public, cât și prin intermediul site-urilor oficiale ale Primăriei și direcțiilor corespunzătoare”, a adăugat Ceban.

Pe teritoriul cimitirelor nu vor fi admise mașinile personale, iar autoritățile și Poliția vor gestiona situațiile astfel încât persoanele cu nevoi speciale să nu întâmpine dificultăți.

Cetățenii sunt încurajați să opteze pentru transportul public sau, cel puțin, să nu parcheze în preajma cimitirelor, precum și să păstreze curățenia.

De asemenea, pe lângă cimitire tradițional vor fi staționa câteva ambulanțe.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării