4241
Tragedie la Fârlădeni: Un adolescent s-ar fi înecat în iazul din sat
Un adolescent de 16 ani a fost găsit fără suflare într-un iaz din localitatea Fârlădeni, raionul Căușeni, ieri-dimineață, 5 mai.

Potrivit ofițerului de presă al IP Căușeni, Mariana Didenco, pe data de 5 mai, tatăl adolescentului a anunțat oamenii legii că, cu o zi mai devreme, la 4 mai, minorul ar fi plecat de acasă să se întâlnească cu prietenii și nu s-a mai întors, transmite Știri.md.
În scurt timp, pe malul iazului au fost găsite hainele victimei. Ulterior, prin intervenția salvatorilor, a fost scos din apă cadavrul băiatului.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.