main logo
11372

Tragedia de la Nisporeni: Cine l-a ajutat pe primar să ascundă crima

Primarul de Boldurești ar fi fost ajutat de un medic stomatolog să ascundă dovezile producerii accidentului de la Nisporeni, soldat cu decesul unui minor de 14 ani.

Tragedia de la Nisporeni: Cine l-a ajutat pe primar să ascundă crimaFoto: captură video

Poliția a anunțat că a identificat și cel de-al doilea suspect, complice al șoferului care a provocat tragedia, transmite Știri.md.

Bărbatul complice apare în imagini cu o glugă pe cap, ținând în mâini numărul de înmatriculare scos de șofer.

„Acesta l-a ajutat cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident. Tot el a participat la montarea plăcuței cu numărul de înmatriculare pe altă mașină, pentru a induce în eroare oamenii legii.

Acesta este medic stomatolog și urmează să fie reținut pentru 72 de ore”, se arată în anunțul oamenilor legii.

Știri.md amintește că un copil de 14 ani a murit după ce un șofer l-a lovit cu automobilul într-o localitate din raionul Nisporeni.

Mama minorului de 14 ani, care a fost lovit mortal pe 19 februarie, la Nisporeni, a venit cu un mesaj adresat șoferului care i-a luat viața băiatului și a fugit de la fața locului.

La două zile de la producerea accidentului, șoferul vinovat a fost reținut de oamenii legii. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării