Tragedia de la Botanica. Șeful IGP: Șoferul, implicat și în alt accident
Șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, declară că șoferul de troleibuz care a lovit mortal o femeie pe bd. Decebal din Capitală, în timp ce aceasta traversa strada neregulamentar, anterior a mai fost implicat într-un accident rutier. De cealaltă parte, avocatul conducătorului auto, Andrei Domenco, a menționat că clientul său nu a fost sancționat în trecut pentru niciun accident.

„Cât ține de accidentul care a avut loc, cu decesul persoanei, vreau să remarc un lucru - la cercetarea la fața locului nu decide șeful Inspectoratului respectiv, nu decide un șef de secție. Iese grupul de documentare a ofițerului de urmărire și, în mod special, acolo unde avem decese, iese procurorul la fața locului. Decizia se ia de către ofițerul de urmărire penală, cel care duce cazul respectiv și nu pot eu să recomand procurorului sau ofițerului de urmărire penală să aplice arestul sau să nu aplice arestul, deoarece asta deja este imixtiune în mersul urmăririi penale”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Cât ține de cazul respectiv, am văzut cu toții că a fost ordonanța procurorului de eliberare a persoanei, dar țin să menționez că s-a vociferat că persoana nu a mai avut anterior și alte încălcări. Această persoană a mai comis anterior un accident rutier cu troleibuzul, a mai fost antrenat. Dar nu trebuie să privim lucrurile așa, pentru că situațiile pot fi de la caz la caz. Repet: Decizia a fost a organului de urmărire penală, cel care privește lucrurile în ansamblu despre riscuri, despre circumstanțele care se pot întâmpla, despre mersul urmăririi penale. Cred că atât procurorii, cât și ofițerii de urmărire penală care gestionează acest caz vor elucida și vor stabili toate circumstanțele”, a precizat șeful IGP.
Cu toate acestea, Andrei Domenco, avocatul șoferului de 23 de ani, susține că tânărul nu a fost sancționat anterior pentru vreun accident rutier.
„Ciubuc Vadim, șoferul troleibuzului implicat în accidentul de pe bd. Decebal, nu a fost sancționat anterior pentru niciun accident și nu a fost vinovat nici pentru un accident, or, în accidentele în care a fost implicat a avut calitate de victimă, în final fiind trase la răspundere alte persoane. În acest sens atașez și răspunsul celor de la RTEC, care confirmă cele spuse. Pe această undă de idei vă sugerez să verificați și să probați când aveți de spus ceva.
Rog respectuos să evitați să mă telefonați sau să faceți incursiuni politice pe seama acestui caz, or, văd cum mai mulți actori politici caută să își câștige teren înainte de alegerile care urmează și îmi propun direct diferite ajutoare sub diferite forme. Nu-s omul potrivit pentru voi, nu mă deranjați și nu vă implicați în activitatea mea, am capacitățile necesare de a mă descurca singur”, a notat avocatul Andrei Domenco.
Amintim că accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, pe bulevardul Decebal din Capitală. O femeie de 63 de ani a fost lovită de un troleibuz, condus de un tânăr de 23 de ani. Aceasta traversa strada neregulamentar, în fugă.
La scurt timp, șoferul troleibuzului a fost încătușat de oamenii legii, iar avocatul a catalogat această reținere drept „abuzivă” și „fără temei legal”.
„Clientul meu - șofer de troleibuz, fără antecedente, cu o carieră ireproșabilă la Regia Transport Electric - a fost reținut pentru 72 de ore, după un tragic accident în care un pieton a decedat. Pietonul traversa neregulamentar, fugind în fața troleibuzului care circula regulamentar pe banda destinată transportului public. Impactul a fost inevitabil, iar întregul moment este surprins de camere video: se vede clar cum șoferul frânează din timp, claxonează și încearcă să evite accidentul, dar din cauza masei troleibuzului, oprirea instantă este imposibilă”, a scris avocatul Andrei Domenco pe Facebook.
Citește și: Cine este femeia lovită mortal de un troleibuz pe bulevardul Decebal
Citește și: Accidentul de la Botanica. Ceban: Vom acorda suport juridic șoferului