main logo
2622

Topul localităților din R. Moldova cu cea mai mare rată a criminalității

Rata criminalității la nivel național în primele nouă luni ale anului 2021 constituie 52,02, fiind cu 3,27% mai mare față de perioada analogică a anului precedent.

Topul localităților din R. Moldova cu cea mai mare rată a criminalitățiiFoto: digi24.ro

Datele au fost prezentate în raportul privind activitatea Poliției, transmite Știri.md.

Cele mai afectate unități administrativ-teritoriale din punct de vedere a ratei criminalității sunt municipiile Chișinău, Bălți, precum și raioanele Dondușeni, Drochia, Comrat, Cantemir, Ceadîr-Lunga, Basarabeasca și Cahul.

Conform datelor, în perioada de raport, în comiterea infracțiunilor au fost stabilite 10.133 de persoane. Din ele, 55 minori cu vârsta până la 14 ani, 316 minori cu vârstele între 14 – 15 ani, 480 minori cu vârstele între 16– 17 ani.

Din numărul total de persoane care au săvârșit infracțiuni, 199 nu sunt la prima abatere. Totodată, 96 de persoane sunt străini și/sau persoane fără cetățenie.

La compartimentul combaterii criminalității organizate, au fost documentate 42 grupări criminale organizate, în temeiul a 42 cauze penale pe care au fost identificați 218 membri.

Totodată, au fost inițiate 604 cauze penale privind traficul ilicit de droguri, atestându-se o descreștere cu 13% comparativ cu perioada analogică a anului 2020. 

Procurorului au fost trimise 401 cauze penale (66,3%), expediate în judecată 370 cauze penale (61,2%). Totodată, au fost documentate 45 cazuri de contrabandă cu droguri, dintre care 4 cazuri documentate de către subdiviziune IGP.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării