Topul celor mai transparente localități din Moldova
Orașele Bălți, Cimișlia și Cahul sunt cele mai transparente localități din Republica Moldova, iar Strășeni, Fălești și Cahul - cele mai transparente raioane din țară în anul 2018, fapt pentru care au fost premiate.
Clasamentul celor mai deschise autorități publice locale, realizat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” împreună cu INEKO Slovacia a fost prezentat astăzi, 8 noiembrie, în cadrul unei conferințe publice, transmite Știri.md.
Cele 60 de localități (40 de orașe și 20 cele mai mari sate/comune) și 32 de consilii raionale au fost evaluate în baza următoarelor nouă criterii de transparență: accesul la informație, participarea în procesul decizional, procesul bugetar, organizarea și desfășurarea achizițiilor publice, administrarea proprietății publice, conflictul de interese, resursele umane, serviciile sociale și investițiile raionale.
Punctajul maxim pentru administrația unui autorități publice locale constituie 100 de puncte.
Astfel, cele mai transparente localități sunt municipiul Bălți (82 de puncte), orașul Cimișlia (62 puncte) și municipiul Cahul (62 puncte).
La rândul său, cele mai transparente autorități publice locale de nivelul II sunt consiliile raionale din Strășeni (78 de puncte), Fălești (64 de puncte) și Cahul (58 de puncte).