main logo
950

Topală dezminte acuzațiile lui Brânzan: Nu se transportă atâta marfă

Directorul întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei”, Iurie Topală, dezminte acuzațiile care au fost aduse astăzi de ministrul Economiei în cadrul unei conferințe de presă.

Topală dezminte acuzațiile lui Brânzan: Nu se transportă atâta marfă

Oficialul a vorbit despre o schemă organizată la „Calea Ferată” prin care s-ar fi colectat ilegal de la agenții economici până la 50 de milioane de euro pe an, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

Iurie Topală afirmă că Vadim Brânzan a prezentat în primul rând cifre eronate cu privire la cantitatea de mărfuri care a fost transportată în 2018 prin intermediul „Căilor Ferate”.

„Domnul ministru nu știu de unde a luat datele. Așa date nu sunt la „Calea Ferată”. Noi am dus 4,8 milioane de tone de mărfuri anul trecut nu 10 milioane”, a precizat Topală.

Funcționarul a dezmințit și acuzațiile privind schema banditească care ar fi fost pusă la cale în cadrul instituției, potrivit lui Brânzan.

„Așa ceva la „Calea Ferată” nu există din 2015, de când sunt eu, până acum. Eu sunt gata să răspund de tot banul care a intrat și a ieșit din „Calea Ferată”, de orice bănuț. Poate domnul ministru se referă la firmele de expediție, dar acestea nu sunt din cadrul „Căii Ferate”. Sunt agenți economici privați care fac transporturi”, a declarat Topală.

Directorul Căilor Ferate dă asigurări că își face munca cinstit și va continua în același ritm cât va mai fi la conducerea întreprinderii.

„Îmi dau seama că nu sunt veșnic și o să fie schimbări”, își anticipează Iurie Topală demisia de la „Calea Ferată”.

Citiți mai jos despre ce scheme ilegale a vorbit ministrul Economiei, Vadim Brânzan.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării