Tiraspolul rescrie istoria războiului din 1992: Mitul agresiunii R. Moldova

La Tiraspol, data de 2 martie este marcată drept „ziua respingerii agresiunii militare a Moldovei împotriva Transnistriei”, narațiune promovată constant de presa și instituțiile controlate de regimul separatist, transmite Știri.md cu referire la stopfals.md.

Pagina de Facebook „Приднестровский Вестник” și agenția de știri „Новости Приднестровья”, afiliată administrației de la Tiraspol, au afirmat în repetate rânduri că autoritățile de la Chișinău ar fi început conflictul armat din 1992. Mesaje similare au fost distribuite atât pe site-ul agenției, cât și pe rețelele sociale Facebook, Telegram și TikTok.

Liderul separatist Vadim Krasnoselski a declarat, într-o postare preluată de presa din regiune, că „în noaptea de 2 martie 1992 agresiunea Moldovei împotriva Transnistriei a căpătat amploarea unui război”.

O altă afirmație promovată frecvent în spațiul mediatic transnistrean este că Armata a 14-a a Federației Ruse nu ar fi participat la conflict, fiind doar „un observator din exterior”.

Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului contrazic însă această versiune. În cauza Ilașcu și alții contra Moldovei și Rusiei, CtEDO a constatat că separatiștii transnistreni au avut acces la armamentul Armatei a 14-a și că militarii ruși au permis și chiar au facilitat echiparea acestora.

„Curtea consideră stabilit, dincolo de orice dubiu rezonabil, că separatiștii transnistreni au putut să se înarmeze din arsenalul Armatei a Paisprezecea staționate în Transnistria”, se arată în decizia instanței europene.

O constatare similară apare și în hotărârea CtEDO Catan și alții contra Moldovei și Rusiei, unde se menționează că sprijinul oferit separatiștilor de către Armata a 14-a, inclusiv transferul de armament și muniții, a pus armata moldoveană într-o poziție net inferioară.

În document se menționează și că, la 2 aprilie 1992, comandantul Armatei a 14-a, generalul Netkachev, a cerut forțelor moldovenești care încercuiseră orașul Tighina să se retragă, avertizând că armata rusă va interveni în caz contrar.

Implicarea Rusiei în conflict a fost recunoscută și de oficiali ruși. În 2002, aflat la Chișinău, fostul președinte al Dumei de Stat a Federației Ruse, Ghenadii Selezniov, a declarat că Moscova a sprijinit separatiștii transnistreni pentru a împiedica unirea Republicii Moldova cu România.

Numeroase studii și lucrări științifice despre conflictul din 1992 contrazic, de asemenea, narațiunea potrivit căreia Republica Moldova ar fi declanșat războiul.

Articole academice și cercetări publicate în reviste și volume internaționale arată că mișcările separatiste din regiunea transnistreană au început încă din 1990, în contextul destrămării Uniunii Sovietice, iar conflictul armat a fost alimentat de sprijinul militar al Armatei a 14-a.

Istoricul Octavian Țîcu, într-un studiu despre separatismul transnistrean, subliniază că forțele separatiste au beneficiat de sprijin militar direct din partea Rusiei.

În același sens, o cercetare a Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall arată că Armata a 14-a a fost un factor decisiv în conflict, intervenind inclusiv în bătălia pentru orașul Tighina din iunie 1992, în favoarea separatiștilor.

Doctorul în istorie Artur Leșcu afirmă că afirmațiile potrivit cărora Republica Moldova ar fi atacat regiunea transnistreană reprezintă o falsificare a realității istorice.

„Puținele documente pe care le avem arată clar cum se pregătea regimul de la Tiraspol, cum se antrena și cum se echipa militar, în timp ce autoritățile constituționale ale Republicii Moldova erau foarte pasive în situația care degenera treptat într-un război”, a declarat istoricul.

Potrivit acestuia, există numeroase dovezi că Armata a 14-a a participat activ la conflict, inclusiv prin livrarea de arme și prin sprijinul acordat separatiștilor.

„Armata a 14-a a fost o parte componentă a acestui război, care a luptat de partea regimului separatist”, a subliniat Leșcu.

Analizele publicate de Stopfals.md arată că spațiul informațional din regiunea transnistreană este dominat în continuare de narațiuni propagandistice promovate de presa controlată de regimul secesionist și de canale de social media.

Aceste mesaje reiau frecvent teze ale propagandei Kremlinului, prezentând conflictul din 1992 drept o „agresiune” a Republicii Moldova, în pofida dovezilor istorice și juridice care arată contrariul.