Tiraspolul ia măsuri suplimentare pentru a preveni o nouă criză
Tiraspolul interzice exportul de resurse energetice din regiune, după ce, săptămâna trecută, liderul separatist Vadim Krasnoselski anunța că situația în stânga Nistrului este „șubredă”. O decizie în acest sens a fost luată de executivul regional.

Potrivit Dispoziției, interdicția este aplicată pentru cărbune, turbă, cherestea, lemn de foc și chiar rumeguș. Anterior, în regiune au mai fost luate măsuri restrictive similare, doar că în baza unui decret semnat direct de liderul separatist Vadim Krasnoselski, transmite Știri.md cu referire la ziua.md.
De menționat că, săptămâna trecută, Krasnoselski confirma că aprovizionarea cu gaz în regiune este complicată și că autoritățile continuă să discute cu Moscova pentru a prelungi acordul de finanțare a volumelor cumpărate de pe piața europeană. Liderul separatist susține că situația este „șubredă” și îndeamnă populația să economisească.
„Am spus și anterior că situația din sectorul energetic este șubredă. Da, noi primim gaze cu asistența Federației Ruse, iar Moldova nu se opune în niciun fel acestor livrări. Acordurile sunt însă pe termen scurt, așa că formalitățile tehnice necesită de fiecare dată timp și eforturi considerabile din partea unui număr mare de participanți. Trebuie să economisim resurse pentru a nu ajunge din nou într-o criză energetică profundă. Depunem toate eforturile pentru a nu permite repetarea crizei”, declara Krasnoselski.
Din 1 ianuarie 2025, livrările directe de gaze din Rusia au fost sistate în regiunea transnistreană. Timp de o lună, stânga Nistrului a fost într-o profundă criză energetică, fiind asigurată doar producerea de energie electrică în baza stocurilor de cărbuni. În perioada 1-10 februarie, regiunea a fost aprovizionată cu gaze dintr-un ajutor de urgență oferit de Uniunea Europeană, iar de la mijlocul lunii februarie Tiraspolul a început să cumpere volumele de pe bursa europeană, prin intermediul Moldovagaz și compania maghiară MET Group, cantitățile fiind achiziționate dintr-un credit rusesc și achitate prin intermediul unei firme din Dubai.