Tiraspolul ajustează de urgență bugetul pentru a găsi bani pentru salarii
În regiunea transnistreană au fost operate modificări urgente la legea bugetului pentru anul 2026, pe fondul neîncasării veniturilor, transmite corespondentul IPN la Tiraspol.
Foto: IPNAdministrația regiunii redistribuie resursele financiare pentru a asigura plata integrală și la timp a salariilor angajaților din sectorul bugetar și a obligațiilor sociale, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Potrivit vicepreședintelui așa-numitului soviet suprem, Alexandr Korșunov, la începutul anului bugetul „s-a confruntat cu lipsă de venituri”, ceea ce a impus adoptarea unor măsuri operative. Astfel, a fost permisă utilizarea temporară a mijloacelor din fondurile cu destinație specială pentru acoperirea deficitului de lichidități.
Prin amendamentele adoptate în lectura a doua au fost majorate cheltuielile Fondului de investiții capitale, însă resursele vor fi direcționate către proiectele inițiate în anii 2024 și 2025 și pentru achitarea datoriilor aferente lucrărilor deja executate.
Korșunov a recunoscut că în 2026 anumite domenii nu vor fi finanțate, inclusiv Fondul pentru îndeplinirea solicitărilor alegătorilor. De asemenea, Fondul Rutier și Fondul Ecologic nu vor beneficia de finanțare integrală până la onorarea tuturor obligațiilor sociale.