Tiraspol: O fată de 12 ani, bătută de un pensionar. Ce s-a întâmplat
O adolescentă de 12 ani din Tiraspol a fost bătută cu o creangă de către un pensionar de 83 de ani, nemulțumit de zgomotul făcut de ea și prietenul ei în curtea unui bloc de locuit.

Potrivit presei din stânga Nistrului, mama unei adolescente în vârstă de 12 ani s-a adresat la sectorul Poliției dintr-un sector al Tiraspolului. Aceasta a declarat că fiica sa a fost bătută de un pensionar, transmite Știri.md.
S-a stabilit că, fata se dădea în leagănul din curtea unui bloc locativ, împreună cu un prieten. Copiii discutau și râdeau zgomotos. În acel moment, un bărbat în vârstă de 83 de ani, originar din Tiraspol, își plimba câinele în apropiere. Acestuia nu i-a plăcut că copiii făceau gălăgie, s-a apropiat de ei, a luat o creangă de jos și a început să lovească fata peste picioare.
Copiii s-au speriat, însă nu au fugit. Aceștia au așteptat-o pe mama fetei care, ulterior, a sesizat miliția transnistreană.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Pensionarul riscă răspundere administrativă conform art. 6.11.1 din Codul Contravențional al regiunii transnistrene (leziuni corporale). Amenda în acest caz poate ajunge până la 920 de ruble transnistrene.