point Logo
main logo
main logo
1008

Țigările electronice, tot mai populare printre elevi: Se cere implicarea părinților

Tot mai mulți adolescenți ajung să încerce țigările electronice, fie din curiozitate, fie sub influența prietenilor, fără să conștientizeze efectele pe care acestea le pot avea asupra sănătății. Specialiștii avertizează că, deși sunt promovate frecvent drept o alternativă „mai puțin dăunătoare”, aceste dispozitive pot provoca dependență și pot afecta atât plămânii, cât și dezvoltarea creierului la tineri.

Țigările electronice, tot mai populare printre elevi: Se cere implicarea părințilorImagine simbol

Țigările electronice sunt dispozitive care încălzesc un lichid pentru a produce vapori. Acest lichid conține, de regulă, nicotină și alte substanțe chimice, iar inhalarea lui poate genera dependență și diverse probleme de sănătate, chiar dacă nu există fum de tutun, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Fenomenul este tot mai vizibil și în școli. Natalia Ștefan, directoare adjunctă pentru educație la Liceul „Ștefan Vodă” din orașul Ștefan Vodă, spune că fumatul țigărilor electronice este una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă instituția.

„Noi am fost semnalați din partea mai multor părinți că elevii din clasele a cincea nu pot merge la baie pentru că cei mari fumează și acolo se simte un miros neplăcut. Noi am întreprins mai multe măsuri, am stabilit orarul de serviciu al profesorilor pe fiecare etaj în pauze, am lipit pe ușă că aici nu se fumează, dar asta este insuficient, pentru că noi nu avem, de fapt, dreptul de a intra în băi, pentru că acolo e spațiul lor intim”, a declarat Natalia Ștefan la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Potrivit profesoarei, problema este amplificată și de faptul că astfel de produse pot fi procurate ușor.

„Ceea ce vedem doar de pe camerele din coridor este că, zilnic, la fiecare pauză intră câte 25-30, mai ales la băieți. Este o problemă și copiii raportează că toate lichidele astea se vând liber, le comandă și pe internet. Aici chiar suntem dezarmați.”

Cadrele didactice consideră că o soluție ar fi implicarea mai activă a părinților. „Copiii din clasele a cincea, a șasea spun că ei fumează acasă cu mama, are miros și gust bun și atunci ne dezarmează total”, a mai spus Natalia Ștefan.

Unii elevi recunosc că au încercat țigările electronice din curiozitate sau din dorința de a se integra în grup.

„Este dăunător, am încercat dintr-o prostie. Voi fuma până când organismul va spune că, gata, ajunge”.

Alți tineri spun că evită acest obicei.

„Am fost crescută de niște părinți un pic mai severi și nu am fumat niciodată nimic. Sunt de părere că fiecare își face viață așa cum îi place, dar atât timp cât tu dorești să fii mămică, cel mai bine e să te abții de la toate viciile care nu-ți aduc bine nici ție, nici celor din jur”.

Și părinții admit că fenomenul devine tot mai răspândit. Unii spun că dependența apare rapid și că este dificil pentru adolescenți să renunțe.

„Fiul meu fumează, am încercat de trei ori ca el să lase și nu a putut. Asta înseamnă că are o mare deprindere. Este dăunător”.

Medicii avertizează că țigările electronice nu sunt deloc inofensive. Luminița Suveică, doctor în științe medicale, susține că acestea pot avea efecte similare cu cele ale țigărilor clasice.

„Chiar mai multe substanțe chimice sunt care pot să înrăutățească starea sănătății. Nu contează ce fel de țigară este - electronică sau obișnuită, riscurile sunt majore de la toate.”

Specialiștii subliniază că prevenirea dependenței depinde de informarea corectă a tinerilor, de implicarea părinților și de atenția acordată de profesori. Discuțiile deschise despre riscurile acestor produse și activitățile educaționale din școli ar putea ajuta adolescenții să facă alegeri mai sănătoase.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici