stiri Logo
main logo
main logo
858

Țigări ascunse în bara unui automobil, depistate la vama Costești

Aproape 1.000 de pachete de țigări au fost descoperite de funcționarii vamali la postul vamal Costești, în urma unei tentative de transport ilicit. Produsele din tutun erau ascunse într-un spațiu special amenajat în bara de protecție a unui autoturism.

Țigări ascunse în bara unui automobil, depistate la vama CosteștiFoto: customs.gov.md

Cazul a fost documentat în dimineața zilei de astăzi, când un bărbat de 56 de ani, cu dublă cetățenie moldovenească și română, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui Volkswagen Passat înmatriculat în România, transmite Știri.md.

În baza analizei de risc, vameșii, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au dispus un control detaliat al vehiculului. În urma verificărilor, au fost depistate 994 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova, ascunse în bara de protecție frontală.

Țigările și automobilul au fost ridicate, iar autoritățile continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici