Țigarete electronice, depistate în a doua linie de control vamal
Ofițerii Serviciului Vamal din Grigorăuca, raionul Soroca, au documentat un bărbat asupra căruia au fost depistate țigarete electronice și alte mărfuri introduse fraudulos în țară.
Reprezentanții Serviciului Vamal au stopat și au supus verificărilor un microbuz de model „Mercedes-Benz Sprinter”, de pe ruta regulată Chișinău-Otaci, transmite Știri.md.
În cadrul măsurilor de control efectuate asupra unității de transport a fost depistat un lot comercial de mărfuri, constituit din țigarete electronice și lichid pentru acestea, dar și articole vestimentare.
Pe caz este documentat șoferul, un conațional în vârstă de 64 de ani, care nu a putut prezenta acte de proveniență legală pentru mărfurile transportate.
Astfel, mărfurile au fost ridicate, iar investigațiile continuă.