afisha Logo
main logo
main logo
1464

Termoelectrica: Toți consumatorii din Chișinău primesc agent termic în regim normal

Consumatorii din sectorul Botanica al capitalei, care au rămas fără încălzire pe parcursul zilei de 31 ianuarie, din cauza deconectărilor avariate de curent electric, au fost reconectați la agentul termic în jurul orei 22:00. Verificările în blocurile locative dotate cu Puncte Termice Individuale au continuat până seara târziu.

Termoelectrica: Toți consumatorii din Chișinău primesc agent termic în regim normalFoto: IPN

Furnizorul Termoelectrica a informat duminică că toți consumatorii din municipiul Chișinău beneficiază de agent termic, livrarea energiei termice fiind asigurată în regim continuu și conform parametrilor de funcționare stabiliți, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit companiei, toate cele trei blocuri energetice ale Centralei Electrice cu Termoficare Sursa 1 sunt funcționale și operează în regim normal. Cele 20 de stații de pompare din cadrul Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică funcționează fără abateri tehnice, asigurând circulația corespunzătoare a agentului termic.

Și centralele termice din zona suburbană sunt funcționale, fiind reconectate și integrate în regimul normal de operare, precizează Termoelectrica.

În dimineața zilei de 31 ianuarie, din cauza unor probleme în rețeaua electrică din Ucraina, la ora 10:42 a căzut tensiunea pe linia de 400 kV Isaccea–Vulcănești–MGRES. Incidentul a declanșat sistemul automat de protecție al rețelei și a generat un blackout parțial la nivel național, alimentarea fiind reluată în jurul orei 15:40.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici