main logo
4503

Ţeapă de 12.000 de euro pentru o familie care voia casă în Capitală

O familie din Capitala se plânge că nu poate să-și întoarcă 12 mii de euro de la o companie de construcție.

Ţeapă de 12.000 de euro pentru o familie care voia casă în Capitală

Tinerii au plătit suma, în avans, pentru un apartament. Locuința urma sa fie gata luna aceasta, însă au aflat că termenul a fost extins, urmând să fie dat în exploatare abia peste 2 ani. Așa că tinerii au reziliat contractul, iar pentru că firma nu le dă banii, au atacat-o în judecată. Ședința urmează să aibă loc azi, transmite Ştiri.md cu referire la TV8.

Doi tineri din Chișinău au cumpărat, în noiembrie 2017, un apartament, care urma să fie construit pe strada Milescu Spătaru din Capitală. Locuința urma să fie un cadou pentru mama lor.

„A fost un apartament cu o cameră la etajul 3. 34 metri pătrați”, Vasile, investitor

„Noi am plătit 100% și nu au fost probleme, am investit”, Natalia Sarîi, mama tânărului

Potrivit contractului, apartamentul urma să fie gata în noiembrie 2018. De curând, însă, familia Sarîi a fost anunțată că imobilul va fi dat în exploatare abia în anul 2020. Nemulțumiți de noile condiții, au decis să rezilieze contractul cu această companie și să caute un alt imobil.

„A venit ziua când am reziliat contractul cu speranța că vom primi acei 12 mii de euro, pe care i-am investit în imobil. Am venit la notar, reziliem contractul, ne dau 10 zile precum că în această perioadă ne vor întoarce această sumă”, Natalia Sarîi, mama tânărului

Însă, nici după 30 de zile firma nu le-a întors banii investiți. Inițial, din spusele oamenilor, compania ar fi fost condusă de Marcel Darie, un om de afaceri care anterior a candidat și pentru funcția de primar general. Recent, au aflat că firma are deja un alt proprietar. Acesta din urmă le-ar fi promis că va transfera suma de 12 mii de euro pe contul companiei cu care au încheiat contractul, urmând să ajungă, într-un final, la ei.

„Am aflat că investitorul a făcut transferul de bani, dar directorul companiei de construcție nu mi-a transferat acești bani mie. Doar 1.000 de euro”, Natalia Sarîi, mama tânărului

„Nici conexiunea nu se face. Nu răspund. Nici la numărul lor, nici la cel de serviciu. Nici Novosiolov. Au dispărut. Îi telefonăm de zeci de ori, nu răspund. Probabil, au pus numele noastre în lista neagră”, Vasile, investitor

Familia a atacat compania în instanță, o ședință urmând să aibă loc azi. TV8 a încercat să discute cu fostul dar și actualul administrator al companiei de construcții. Darie nu a răspuns la telefon, iar noul proprietar a menționat că nu poate vorbi, din cauza că se află la volan. Ulterior, nu a mai răspuns la apeluri.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării