main logo
1591

Taxa de salubrizare în Chișinău, din nou disputată la CMC

Deși s-a votat anularea taxei pentru salubrizare în Chișinău, municipalitatea refuză să se conformeze acestei decizii. Taxa este în continuare solicitată de la tineri plecați peste hotare, persoane decedate și pensionari, a menționat consiliera fracțiunii PAS Diana Roșca, în luarea sa de cuvânt la ședința de vineri a Consiliului Municipal Chișinău.

Taxa de salubrizare în Chișinău, din nou disputată la CMCFoto: Ipn.md

Consiliera a comunicat că anularea taxei a fost votată de 26 de consilieri și a lansat îndemnul ca legea să fie respectată. „Această taxă nu este despre salubrizare, este despre dezordine, indiferență și dispreț, este despre cum un sistem a prăfuit, a ajuns să se răzbune pe cei mai vulnerabili”, a spus Diana Roșca, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ulterior, consilierii din fracțiunea PAS și cea a PSRM au votat pentru anularea acestei taxe, însă proiectul nu a fost semnat de secretarul CMC, Adrian Talmaci, ceea ce ar fi blocat procesul. În context, fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate a solicitat demiterea lui Talmaci.

În luna ianuarie a acestui an, când a fost aprobată decizia, Primăria municipiului Chișinău a comentat că ceea ce s-a întâmplat reprezintă o manipulare a opiniei publice și o acțiune politică din partea consilierilor PAS și PSRM. Primăria a anunțat atunci că va solicita implicarea organelor de drept în investigarea acestor „încălcări flagrante, iar persoanele responsabile să fie trase la răspundere pentru acțiunile lor ilegale”.

În luna februarie, primarul Ion Ceban a anunțat că decizia aprobată de consilierii PAS și PSRM nu anulează taxa de salubrizare.

Taxa de salubrizare pentru chișinăuieni, în mărime de 10 lei lunar sau 120 de lei anual, a fost aplicată începând cu 2021. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării