Tarlev: Munca femeilor, grija și inimile mari sunt cu adevărat necesare în Moldova
Deputatul Vasile Tarlev a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, marcată anual pe 8 Martie.
Imagine simbol„Astăzi, de 8 Martie – Ziua Internațională a Femeii, este momentul în care ne oprim pentru o clipă din graba zilnică și ne îndreptăm gândurile de recunoștință, admirație și apreciere către toate femeile din viața noastră - mame, surori, soții, prietene, fiice și nepoate. Această zi este un prilej deosebit să vă mulțumim pentru că păstrați căldura în familie, duceți mai departe valorile și tradițiile noastre, dar și contribuiți la dezvoltarea țării”, se arată în mesajul lui Vasile Tarlev, transmite Știri.md.
Parlamentarul a mai menționat că, de-a lungul anilor, în activitatea sa, a întâlnit multe femei dedicate, care au demonstrat caracter, demnitate și inteligență.
„Munca femeilor, grija și inimile mari sunt cu adevărat necesare aici, acasă, în Moldova! De aceea, este și responsabilitatea noastră, să creăm condiții care să asigure un trai demn, fără griji, cu șanse egale pentru dezvoltarea fiecărei dintre voi și încrede în ziua de mine. Meritați tot ce e mai bun, iar împreună vom construi un viitor luminos și prosper pentru Moldova”, a conchis Vasile Tarlev.
Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită anual pe 8 Martie, fiind marcată pentru prima dată în anul 1911.