point Logo
main logo
main logo
2730

Tariful la transportul public: Primăria Chișinău, chemată în judecată

Guvernul ar fi atacat în instanța de judecată decizia Consiliului Municipal Chișinău privind majorarea tarifului la transportul public.

Tariful la transportul public: Primăria Chișinău, chemată în judecatăFoto: Captură video

Despre asta a vorbit primarul Ion Ceban într-un video publicat pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.

"Ne-am trezit cu cerere de chemare în judecată cu contencios administrativ cu privire la anularea deciziei Consiliului Municipal Chișinău. Argumentele invocate sunt de-a dreptul absurde: expertiza anticorupție este obligatorie pentru toate actele normative. Fac referire la această expertiză care de fapt există.

Cancelaria de stat trebuie să notifice Primăria dacă vede vreo problemă, iar Primăria trebuie să răspundă în 30 de zile. Dar ei s-au adresat în judecată.

(...) Protagoniștii scumpirilor și gestionării situației în țară sunt cei de la guvernare. Creștere fără precedent a prețurilor la carburanți, gaz, benzină, motorină. Energia electrică s-a scumpit semnificativ. Avem peste 30% rata inflației. Având acestea, guvernarea PAS vrea să anuleze", a spus Ceban.

Edilul a menționat că indiferent de evoluția lucrurilor, politica tarifară aprobată de CMC va fi aplicată în continuare.

Ion Ceban a efectuat o excursie în Parcul de Autobuze și Troleibuze, povestind despre achiziționarea vehiculelor în ultima perioadă.

„Astăzi, Primăria aplică în buget planificat aproape 700 de milioane de lei pentru subvenții, pentru Parcul Urban de Autobuze și pentru Regia Transport Electric Chișinău. Cu acele scumpiri care au loc la carburanți, la gaz, electricitate, aceste cifre să ridică la un miliard, ceea ce este jumătate din veniturile municipalității. Decizia a fost luată de a merge pe calea abonamentelor”, spune Ceban.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici