Târguri cu produse autohtone în Capitală: Unde vor fi organizate
În acest weekend, în toate sectoarele Capitalei sunt organizate iarmaroace și târguri cu produse autohtone, anunță Primăria municipiului Chișinău. Scopul acestor evenimente este de a susține producătorii locali și de a le oferi chișinăuienilor acces la produse agricole proaspete, de sezon.

În sectorul Botanica, târgurile se desfășoară în trei locații din Parcul „Valea Trandafirilor” și pe șoseaua Muncești, acolo unde comercianții își expun legumele și fructele de sezon, transmite Știri.md.
La Buiucani, locuitorii pot vizita două evenimente dedicate produselor autohtone: Târgul producătorilor locali „EcoLocal”, amplasat lângă edificiul „Kentford”, și Târgul „Cămara Fest”, care are loc în Parcul „Alunelul”.
În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, este organizat iarmarocul tematic „Grădina Moldovei”, unde sunt disponibile diverse produse agricole și conserve de sezon.
Chișinăuienii din sectorul Râșcani pot merge la târgurile de pe străzile Andrei Doga 36, Socoleni 11 și pe bulevardul Moscova 21.
Iar la Ciocana, este organizat Târgul micilor comercianți „Târgul cu tradiții”, care se desfășoară pe bd. Mircea cel Bătrân, la intersecția cu str. P. Zadnipru.
Municipalitatea încurajează locuitorii să susțină producătorii autohtoni și să procure produse locale, sănătoase și de calitate.