Târgul de Crăciun se încheie duminică în Capitală: Concert și tombolă cu premii
Târgul de Crăciun din acest an se încheie duminică, 25 ianuarie, cu un concert în Piața Marii Adunări Naționale. Pe scena din centrul Capitalei vor evolua formațiile DoReDoS, SunStroke Project și interpretul Adrian Ursu. Surpriza serii va fi o tombolă, organizată de Primăria municipiului Chișinău. Autoritățile anunță premiul cel mare – o motocicletă, precum și alte zeci de premii.
Foto: IPNProgramul începe la ora 18:00. La tombolă pot participa cei care au participat și răspuns corect la întrebările concursului din Buletinul Primăriei orașului Chișinău – Raportul „Rezultate 2024–2025”. Pentru înscriere la tombolă, participanții trebuie să acceseze botul dedicat pe Telegram, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Târgul de Crăciun a fost deschis pe 5 decembrie. Deși inițial autoritățile municipale planificaseră închiderea pe 18 ianuarie, perioada a fost prelungită cu o săptămână, ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor.