main logo
1085

Târg nou în Parcul Catedralei. Nata Albot: Fermierii sunt disperați

Duminică, în Parcul Catedralei, va fi organizat un nou Târg „Ia Moldova acasă”.

Târg nou în Parcul Catedralei. Nata Albot: Fermierii sunt disperați

Așa că, dacă nu ați reușit să faceți cumpărături duminica trecută, o mai puteți face, transmite Știri.md cu referire la Unica.md

Strugurii se vor vinde la doar 5 lei kilogramul. Vor fi și mere, prune uscate, dar și mure congelate.

O noutate bună este faptul că toți producătorii care vor participa la târg vor trebui să prezinte, pentru siguranța consumatorilor, certificate de inofensivitate, iar cei care nu le au nu vor putea participa.

Nata Albot, cofondatoarea KLumea a specificat pe pagina sa de facebook:

„Dragii mei, eu nu credeam că situația fermierilor noștri este într-atât de disperată! Nu vă imaginați câtă lume îmi scrie în privat cu aceeași problemă. Zeci de agricultori stau cu roada în depozite și frigidere. La supermarket nu o primesc pentru că au cantități insuficiente. 

Certicările durează și costă scump. La piață nu o pot vinde pentru că e monopol pus de distribuitori. Distribuitorii plătesc bănuți pe kilogram de struguri. Chit că unii agricultori nu sunt de bun simț și au roadă de calitate dubioasă, trată cu substanțe toxice. 

Mai pe scurt, această problemă nu se rezolvă prin târguri. Zău că mă fac agricultor ca să înțeleg și eu cu ce se mănâncă pâinea asta și de ce într-o țară agricolă e un dezastru la capitolul management, atât din partea guvernării cât și din partea agricultorilor. Dar pe moment, vă anunț că mai vine duminică un târg. 

De data asta, pe lângă struguri și mere, vor mai fi și prune uscate, și mure congelate. De data aceasta Primăria Chișinău se implică și își asumă niște costuri de organizare. Am solicitat de la toți fermierii certificate de inofensivitate. Iar cei care nu le au, nu vor putea participa în târg. Sunteți bineveniți să susțineți agricultorii noștri”, scrie Nata Albot.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării