main logo
3176

Tânăra de 17 ani care a murit în Turcia va fi repatriată pe 30 iunie

Tânăra din Bălți, care a decedat luni, 28 iunie, pe o plajă din Turcia, va fi repatriată miercuri, 30 iunie. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Daniel Vodă.

Tânăra de 17 ani care a murit în Turcia va fi repatriată pe 30 iunieColaj: știri.md

Fata de 17 ani a fost dusă de un val puternic și nu a putut fi salvată de cei care se aflau în apropiere, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Ankara, Ministerul de Externe a fost informat de către autoritățile locale din Turcia despre decesul în rezultatul unui înec, a unei moldovence în regiunea localității Sakarya Karasu. 

Misiunea diplomatică este în contact cu rudele persoanei decedate pentru a oferi asistența informațională necesară și perfectarea pașaportului mortuar”, precizează Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Potrivit portalului nordnews.md, tânăra este originară din raionul Ștefan Vodă. Acesta era studentă la Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți.

Rudele au infirmat informațiile cunoscute anterior și au declarat pentru Știri.md că Adriana a venit în vacanță la mare cu sora ei mai mare, care este stabilită acolo.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării