main logo
1090

Tânăr, surprins cum fuge cu un iPhone furat de la un curier

Un tânăr de 18 ani a fost surprins de camerele de luat vederi cum fuge cu un telefon pe care l-a sustras de la un curier.

Tânăr, surprins cum fuge cu un iPhone furat de la un curierColaj: știri.md

Incidentul a avut loc în seara de 17 ianuarie, în curtea unui bloc pe str. Valea Crucii, transmite Știri.md.

Imediat după aceasta, victima, un tânăr de 22 de ani, a apelat la poliție. Acesta a declarat oamenilor legii veniți la fața locului că a fost jefuit, fiindu-i sustras telefonul mobil de model ”iPhone”. 

În cadrul investigațiilor polițiștii au stabilit că tânărul activează în calitate de curier la un magazin de telefonie mobilă, iar clientul care a făcut comanda dată a indicat că dorește să fie contactat pentru a se întâlni în curtea blocului și a lua comanda.  Ajuns la locul indicat de tânăr, de el s-a apropiat un individ care s-a prezentat ca clientul care a făcut comanda, ulterior în mod deschis i-a sustras sacoșa în care se afla telefonul mobil, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la 10.480 lei.

Ca urmare a  măsurilor operativ-investigative, întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală a IP Botanica de comun cu angajații din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat, reținut și escortat la inspectorat. În urma audierilor, tânărul și-a recunoscut vina, declarând că a sustras telefonul pentru a-l folosi în scop personal.

Tânărul este cercetat penal în stare de libertate pentru jaf, iar pentru fapta comisă el riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării