Tânăr, neliniștit și cu afaceri de milioane. De ce Filat a ales politica
„Despre mine discută foarte mult oameni care nu mă cunosc și doar despre o anumită perioadă din viața mea. Eu nu am făcut business din politică, eu am venit din politică în business, pe care l-am creat de la zero în România.”
Imagine simbolDeclarația aparține fostului prim-ministru al R. Moldova, Vlad Filat, care a dezvăluit în cadrul podcastului „Bandstage” că, la un moment dat, compania pe care o gestiona avea o cifră de afacere de ordinul milioanelor, transmite Știri.md.
„Despre mine discută foarte mult oameni care nu mă cunosc și doar despre o anumită perioadă din viața mea. Eu nu am făcut business din politică, eu am venit din politică în business, pe care l-am făcut de la zero în România. Acest business era specializat în producerea hârtiei, comerț, tipografie și comerț cu alte produse. Deci, compania avea profit, la nivel de milioane”, explică Filat.
Întrebat de ce a hotărât să se lanseze în politică dacă avea o companie cu asemenea venituri, Vlad Filat spune că era „tânăr și neliniștit”, iar „atunci când oamenii nu au nicio provocare, ei își creează una”.
„Așa este omul, iar în momentul în care te oprești, păi este necesitatea asta de a merge înainte. Dacă nu ai nicio provocare, atunci creează o provocare. E greu de spus de ce unui om de afaceri îi trebuie politică. Așa au fost conjunctura și echipa de oameni cu care noi am decis să ne implicăm în alegerile parlamentare din 1998. Trebuie să recunosc că aveam în cap înțelegerea că eu ziua voi munci la Guvern, iar după aia voi reuși să îmi fac ședințele de la companie și să reușesc pe ambele fronturi, însă, încet, activitatea de la Guvern m-a absorbit și am ratat foarte multe oportunități. Dacă m-aș întoarce în timp, atunci aș fi rămas în business”, menționează Filat.
Fostul premier a dezvăluit că, după ce a fost condamnat, lui i-au fost „imputate” mai multe companii cu care nu aveau nicio legătură, iar mai multe bunuri ale sale au fost sechestrate.
„În urma condamnării, mie mi-au fost imputate mai multe companii pe care eu nu le cunosc, majoritatea din care și-au păstrat activitatea, iar bunurile mele care au fost dobândite în 1994, în 1999, în 2003, mi-au fost confiscate cu scopul de a nu mă izola doar fizic, dar și de a mă lăsa fără sursă de venit”, povestește Filat.
Vlad Filat este jurist de profesie, absolvind Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România. Tot la Iași a început să-și construiască o carieră în domeniul afacerilor, fiind, între anii 1994 și 1998, director general la RoMold Trading SRL și președinte al Consiliului administrativ al Dosoftei SA. Între timp revine în Republica Moldova și este numit în funcția de director general al Departamentului Privatizare și Administrare a Proprietății de Stat, după care îndeplinește funcția de ministru de stat în Guvernul condus de Ion Sturza, însă pleacă din funcție după opt luni și revine în afaceri.
În 2005 obține un mandat de deputat, după ce candidează pe lista Blocului Electoral Moldova Democrată, în calitate de reprezentant al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Doi ani mai târziu părăsește rândurile PDM și fondează Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), al cărui președinte este ales.
PLDM îl aduce, în 2009, în fotoliul de deputat. În septembrie același an devine prim-ministru, funcție din care este demis după trei ani și șase luni. În CV-ul publicat pe site-ul personal, Filat scrie că a fost demis „în urma unei crize politice” generate de vânătoarea din Pădurea Domnească, la care au participat judecători și procurori, inclusiv procurorul general, și care s-a soldat cu uciderea unui om de afaceri din Chișinău.
Rise.md scrie că, de fapt, Guvernul condus de Filat a fost demis de Parlament, printr-o moțiune de cenzură, pentru că „a devenit unul corupt, captiv, şantajabil, care acţionează împotriva intereselor ţări”. Hotărârea deputaților de atunci a creat un precedent în istoria Republicii Moldova, după ce Curtea Constituțională a decis că un prim-ministru demis pentru suspiciuni de corupţie se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile într-un nou mandat.
În urma alegerilor din noiembrie 2014, Filat ajunge din nou deputat, însă, la 15 octombrie 2015, Parlamentul îi ridică imunitatea, în urma unei solicitări a procurorului general de atunci, Corneliu Gurin. În aceeași zi, Filat este reținut și plasat în arest, fiind suspectat că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la afaceristul Ilan Șor mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 de milioane de dolari, în schimbul mai multor servicii.
După un proces care a avut loc cu ușile închise, timp în care a fost deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, în iunie 2016 este recunoscut vinovat de magistrații Judecătoriei sectorului Buiucani, condamnat la nouă ani de închisoare și amendat cu 60 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de cinci ani, fiindu-i retrasă și distincţia de stat „Ordinul Republicii”. Decizia respectivă a fost menținută ulterior și de instanța de Apel, și de cea Supremă, care și-a spus ultimul cuvânt în decembrie 2017.
De asemenea, prin sentința Judecătoriei sectorului Buiucani, lui Filat i-a fost aplicată măsura de siguranţă sub formă de confiscare specială asupra bunurilor deținute, în valoare totală de peste 795 de milioane de lei. Printre acestea se numărau automobile de lux, terenuri și case de locuit, dar și acțiunile pe care le deținea în societăți comerciale.