Tânăr din Moldova, prins pe Aeroportul Iași cu un buletin belgian fals
Un tânăr din Republica Moldova este cercetat de polițiștii de frontieră din România după ce a încercat să treacă frontiera folosind o carte de identitate falsă, similară celor emise de autoritățile din Belgia.
Foto: Poliția de Frontieră RomânăPotrivit Poliției de Frontieră Române, cazul a fost înregistrat pe 9 martie, în jurul orei 11:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași. Bărbatul a fost selectat pentru o verificare aleatorie după ce a sosit cu o cursă din direcția Barcelona, transmite Știri.md.
La controlul de frontieră, acesta a prezentat o carte de identitate care imita un document emis de autoritățile belgiene. Polițiștii de frontieră au avut însă suspiciuni cu privire la autenticitatea actului și au efectuat verificări suplimentare.
În urma controalelor, s-a constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Totodată, autoritățile au stabilit că bărbatul este cetățean al Republicii Moldova și are 21 de ani. În trecut, acesta ar mai fi fost depistat de autoritățile din Belgia și Franța folosind identități și documente false.
În acest caz, polițiștii de frontieră români au deschis cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea și fals material în înscrisuri oficiale.