stiri Logo
main logo
main logo
938

Tânăr din Moldova, cercetat în România după ce a condus cu permis necorespunzător

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta efectuează cercetări în privința unui tânăr cu cetățenie română și a Republicii Moldova, depistat conducând un ansamblu rutier deși permisul deținut nu îi oferea acest drept.

Tânăr din Moldova, cercetat în România după ce a condus cu permis necorespunzătorImagine simbol

Cazul a fost înregistrat pe 7 mai, în jurul orei 07:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta, din cadrul ITPF Iași, transmite Știri.md.

Pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România, s-a prezentat un bărbat de 29 de ani, cu cetățenie română și a Republicii Moldova. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă.

În urma verificărilor efectuate la controlul de frontieră, polițiștii au constatat că ansamblul rutier avea o masă totală maximă autorizată de 4.550 kg.

Totodată, oamenii legii au stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere valabil pentru categoria „BE”, necesară pentru a putea conduce vehiculele respective.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul.

La finalizarea cercetărilor, urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici