main logo
7157

Svetlana Sainsus, despre profitorii de caritate: Un părinte a mințit că i-a murit copilul

În cadrul unui interviu, cofondatoarea platformei Caritate.md, Svetlana Sainsus, a vorbit despre donații și oamenii care profită pe seama actelor de caritate. Ea a povestit mai multe cazuri care au marcat-o de-a lungul timpului.

Sainsus, despre profitorii de caritate: A mințit că i-a murit copilulSvetlana Sainsus/Foto: Captură de ecran

Svetlana Sainsus a mărturisit că încă din copilărie avea plăcere să facă lucruri frumoase pentru alți oameni. Dona haine și mâncare copiilor nevoiași și îi plăcea să facă surprize celor din jur, transmite Știri.md.

Caritate.md a apărut mult mai târziu, dintr-o simplă întâmplare, zice Svetlana.

„Mi-am dat seama că vreau să fac mult mai mult, dar știam că nu sunt într-atât de bogată. Am îndrăznit odată să cer ajutorul oamenilor, publicând pe rețele, pe Facebook și, spre uimirea mea, atunci au donat mult mai mulți oameni străini decât prietenii mei. În primul caz am cumpărat o casă pentru o familie”, spune ea.

La un moment dat, Svetlana a înțeles că poate face asta și vrea să continue. Ea spune că, de la un timp, primește multe mesaje de la oamenii din familii social-vulnerabile, de la bătrâni și mame singure. Totuși, spune că, din păcate, nu-i poate ajuta pe toți.

„Primesc mesaje de la mame singure cu cinci copii care nu au mâncare, lumină etc. Noi încercăm să-i ajutăm pe toți, însă recunosc că nu este posibil asta. Eu prefer să terminăm un caz, să începem altul, nu să facem un haos”, explică Svetlana Sainsus.

Cea mai mare sumă colectată de fundația Caritate a fost de 270.000 de euro într-o jumătate de an. De asemenea, un record al fundației a fost 200.000 de euro în doar 12 ore.

Un principiu al platformei este faptul că banii se colectează în fundație, și nu pe conturi personale. Ea spune că, pe când nu exista Caritate.md, a fost mințită de mai multe persoane, care primeau bani pe conturile lor personale.

„Eu eram foarte naivă. Din păcate, caritatea m-a învățat să nu mai cred în lacrimi, ci în foi, dovezi și altele. Am avut caz când părintele a mințit că copilul său a murit. Sau sunt bolnavă, dar nu sunt bolnavă”, povestește Svetlana.

De asemenea, ea a mai vorbit despre un caz care a dezamăgit-o.

„A fost un accident în care au murit soțul și soția. A strâns bani repede, toți în panică. Am strâns cred că vreo 20.000 de euro pentru înmormântare. Cred că a fost cel mai de coșmar caz pe care l-am avut. Au început să se certe între ele cuscrele, că ce să facă cu banii, cu copiii. Noi, din punct de vedere legal, nu știam ce să facem. Am chemat un avocat atunci”, își amintește Svetlana Sainsus.

Urmăriți întregul podcast mai jos: 

Video: Youtube/NewTVmd

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării