Sute de pachete de țigări, depistate într-o Toyota: Unde erau ascunse
O tentativă de contrabandă cu țigări a fost contracarată de funcționarii vamali de la Cahul. Sute de pachete de țigări au fost depistate într-un automobil Toyota, care se îndrepta spre România.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de ieri, 14 mai, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, transmite Știri.md.
La controlul vamal s-a prezentat un automobil Toyota, condus de un bărbat de 51 de ani, cu dublă cetățenie (MDA/RO). Acesta le-a spus vameșilor că nu transportă bunuri interzise sau care necesită a fi declarate.
„În baza analizei de risc, funcționarii vamali au decis efectuarea unui control al vehiculului, fiind utilizate echipele canine specializate ale Serviciului Vamal. Patrupedele Emma și Artura au semnalat prezența unui compartiment suspect sub vehicul – un rezervor de combustibil modificat.
În urma controlului detaliat, rezervorul a fost demontat, iar din interiorul acestuia au fost extrase 750 de pachete de țigări, marcate cu timbru de acciză al Republicii Moldova, ascunse în vederea transportării ilicite peste frontieră”, informează Serviciul Vamal.
Țigările și mijlocul de transport au fost reținute, iar investigațiile continuă.