766
Sute de pachete de țigări, depistate în bagajele a trei pasageri la Costești
Peste 5.000 de țigarete ascunse au fost depistate de către vameșii de la Costești, în conlucrare cu echipa canină.
Foto: customs.gov.mdVerificat a fost un mijloc de transport Mercedes-Benz Sprinter, care efectua cursa regulată Chișinău-Suceava, transmite Știri.md.
„În baza analizei de risc, a fost dispusă efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport și al bagajelor pasagerilor, cu implicarea patrupedei de serviciu, Luna”, comunică Serviciul Vamal.
Astfel, în gențile a trei pasageri, rezidenți ai Republicii Moldova, cu vârstele de 51, 64 și 72 de ani, a fost depistată o cantitate totală de 256 de pachete de țigări.
Țigaretele au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele documentate riscă sancțiuni contravenționale.