Sute de hectare de culturi și livezi, distruse de ploile cu grindină
Ploile și vântul puternic de pe data de 8 iunie au provocat mai multe pagube în diferite localități din Republica Moldova, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Astfel, mai multe hectare de terenuri agricole și livezi au fost afectate în localitățile din raioanele Soroca, Edineț, Ungheni, Nisporeni și Strășeni, transmite Știri.md.
În satul Măcărești din raionul Ungheni, ploile cu grindină au afectat circa 11 hectare de viță-de-vie, 12 hectare de floarea-soarelui, zece hectare de porumb și 20 de hectare de grâu.
Grindina și vântul puternic au distrus circa 280 de hectare de porumb din raionul Soroca. Totodată, ploile au afectat 43 de hectare de livezi, circa 130 de hectare de floarea-soarelui și aproximativ 80 de hectare de terenuri agricole cu semănături.
Rafalele de vânt au deteriorat și acoperișul Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități din satul Bădiceni, raionul Soroca. De asemenea, a smuls și deteriorat circa 240 de foi de ardezie, 160 de metri pătrați de lambriu din lemn și doi metri cubi de cherestea.
Tot la 8 iunie, în localitățile Bărboieni și Soltănești din raionul Nisporeni, ploile cu grindină au nimicit 24 de hectare de livezi și 26 de hectare de viță-de-vie.
IGSU menționează că, în raioanele unde s-au înregistrat pagube, Comisiile pentru Situații Excepționale lucrează pentru a evalua consecințele materiale.