main logo
4431

Surse: Judecătorul răpit ar fi fost dus în Ucraina. Cine ar fi implicați

Judecătorul ucrainean, Nicolae Ceaus ar fi fost transportat în Ucraina în portbagajul unui automobil Toyota RAV 4, care aparține Ambasadei Ucrainei la Chișinău.

Surse: Judecătorul răpit ar fi fost dus în Ucraina. Cine ar fi implicațiFoto: rise.md

Cel puțin, așa susține canalul „Index” de pe Telegram, care a publicat și o poză cu presupusul automobil, transmite Știri.md.

Potrivit surselor Index, mașina respectivă, sâmbătă, a staționat mai mult timp în apropierea punctului de trecere a frontierei moldo-ucrainene Otaci, după care a trecut spre țara vecină pe "coridorul verde", evitând astfel controlul vamal. 

"La volanul automobilului se afla Eduard S., însoțit de Iurii K.. Tot prin același punct de trecere a frontierei au intrat în Ucraina și alți patru cetățeni ucraineni, care se presupune că ar fi fost implicați în răpirea lui Ceaus. 

Printre aceștea este și Olecsandr K., ex-adjunctul Direcției Urmărire Penală din Lvov, Ucraina. Acum acesta ar fi avut relații cu lumea criminală din țara vecină. 

Alte patru persoane din grupul respectiv sunt: Eduard S., Roman K., Mihailo B., Oleh S., Olexandr K.. Majoritatea dintre ei sunt sportivi", menționează sursa citată.

Potrivit surselor Index, în total în operațiunea de răpire a lui Ceaus au fost implicați circa 10 persoane. 

Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a menționat că nu poate confirma informația.

"Nu am așa informație...Interesantă presupunere, deși nu este credibilă...Nu poți trece frontiera când toți te caută...", a declarat Novițchi.

Ambasada Ucrainei la Chișinău nu a comentat, deocamdată, informațiile.

Știri.md reamintește că judecătorul a fost răpit la data de 3 aprilie din curtea unui bloc de locuit amplasată în sectorul Centru al Capitalei.

Ulterior, în presă au apărut imagini cu momentul în care Ceaus este răpit și urcat într-un microbuz.

Citește și: O persoană, reținută în cazul răpirii ucraineanului Nicolae Ceaus

Citește și: Prima imagine cu Nicolae Ceaus după răpire: Ochi vânăt și mână bandajată

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării