main logo
759

Surpriza moldovenilor stabiliți în Italia pentru cinci copii fără mamă

Bucurie nemărginită în casa unei familii cu cinci copii, rămași fără mamă. Familia o duce foarte greu acum, iar micuții îndură multe lipsuri.

Surpriza moldovenilor stabiliți în Italia pentru cinci copii fără mamă

Durerea celor cinci copii rămași acum doar în grija tatălui i-a impresionat pe mulți moldoveni stabiliți în Italia. Aceștia au decis să le organizeze cel mai frumos Crăciun de până acum - cu cele mai diverse daruri și multe dulciuri, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

De aproximativ un an, micuții au rămas fără mamă, iar din vară bărbatul a decis să se mute cu cei cinci copii ai săi la Chișinău, în apartamentul surorii sale, întrucât, în sat, salariul pe care îl putea câștiga era prea mic pentru a-și putea întreține familia. Mai ales că, acum, Ion trebuie cumva să suplinească și lipsa mamei. 

Cu atâtea greutăți în spate, astăzi, familia Rotaru a fost mai fericită ca niciodată, întrucât cineva s-a gândit la ei și, cel mai important, la micuți. 

Cadourile au venit tocmai din Italia, Padova, în cadrul unei campanii de caritate. Cea mai mare parte din donatori sunt moldoveni stabiliți acolo, dar și italieni. 

"Vrem să aducem bucurii în casele moldovenilor. Vrem să știți că suntem alături chiar și dacă nu suntem acasă, și ținem foarte mult la țară, la neam, la tot ce este românesc, moldovenesc”.

În semn de recunoștință pentru cei care s-au gândit la ei, micuții au recitat poezii și au cântat colinde.

De cinci ani, campania Dăruiește un zâmbet bucură zeci de familii social-vulnerabile din țara noastră. 

Inițiativa a pornit acum șapte ani în Marea Britanie, iar acum zeci de moldoveni pun mână de la mână și trimit în fiecare an acasă, de Crăciun, în jur de 1,5 tone de daruri. Este vorba despre jucării, haine, dulciuri, rechizite școlare, dar și produse de igienă.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării