main logo
500

Suportul unic de 600 de lei poate fi ridicat până la sfârșitul anului

Casa Națională de Asigurări Sociale informează beneficiarii care nu au ridicat încă suportul unic de 600 de lei că acești bani pot fi solicitați în continuare de la oficiile poștale, până la sfârșitul anului.

Suportul unic de 600 de lei poate fi ridicat până la sfârșitul anuluiFoto: IPN

Potrivit datelor CNAS, banii nu au fost încă ridicați de 1596 de beneficiari de pensii și 562 de beneficiari de alocații sociale de stat, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Într-un comunicat de presă, CNAS reamintește că suportul unic de 600 de lei a fost acordat beneficiarilor de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depășea 2000 de lei. 

De aceeași sumă au avut parte și cei care primesc alocații sociale de stat. 

Este vorba despre persoanele cu dizabilități, inclusiv cu dizabilități din copilărie, persoanele cu vârstă de pensionare fără stagiu de muncă și familiile care și-au pierdut întreținătorul.

Până în prezent, de suportul unic în mărime de 600 de lei au beneficiat 551.000 de pensionari și 67.000 de beneficiari de alocații sociale de stat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării