main logo
1775

Sunt obligați sau nu șoferii să-și schimbe permisul de conducere vechi

În ultima perioadă tot mai mulți șoferi se întreabă dacă este obligatoriu de preschimbat permisul de conducere de tip vechi pe cel de tip nou.

Sunt obligați sau nu șoferii să-și schimbe permisul de conducere vechi

Cel mai probabil aceste discuții au loc în societate după ce anterior autoritățile au propus un proiect de hotărâre prin care și-au dorit introducerea acestei obligativități, însă până la urmă ideea nu a fost implementată, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md.

Astfel, în prezent, șoferii care dețin permis de conducere de tip vechi (modelul DL 1995) nu sunt obligați să le preschimbe. Aceste acte au termenul de valabilitate nelimitat. 

În cazul permiselor de conducere de model DL 2008 și DL 2015, care au termen de valabilitate, acestea se preschimbă, fără a susține examen.

Pentru preschimbarea permisului de conducere, solicitantul trebuie să prezinte următoarele acte: 

  • actul de identitate;
  • cererea-tip, semnată de solicitant;
  • adeverința medicală a conducătorului de vehicul;
  • permisul de conducere obținut anterior;
  • dovada achitării tarifelor pentru serviciul prestat (bonurile de plată).

Următoarea generație de permise de conducere, DL 2019, ar putea fi emisă nu mai târziu de 1 ianuarie 2020. Documentul nu va mai conține datele de grupa sangvină. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării