main logo
712

SUA au donat echipamente de protecție Ministerului Apărării de 15.000 de dolari

Un lot de echipament individual de protecție în valoare de 15 mii de dolari a fost donat de către Statele Unite ale Americii, prin intermediul Ambasadei SUA la Chișinău, instituțiilor medicale ale Ministerului Apărării.

SUA au donat echipamente Ministerului Apărării de 15.000 de dolariFoto: army.md

Donația a fost transmisă la solicitarea ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, în sprijinul acțiunilor de prevenire a răspândirii COVID-19 în Armata Națională, transmite Știri.md

Aceasta conține termometre cu infraroșu, costume de protecție, ecrane de protecție (viziere), măști, ochelari de protecție, mănuși de nitril, respiratoare și alte echipamente individuale, care sunt destinate pentru protecția cadrelor medicale din Spitalul Clinic Militar Central și Centrul Consultativ Diagnostic al Ministerului Apărării.

Prezent la eveniment, ambasadorul american în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a menționat că prin donația oferită, SUA își dorește să sprijine eforturile comune de combatere a situației epidemiologice atât în Republica Moldova, cât și în întreaga lume.

„Aceasta este o mică parte din asistența noastră pentru a ajuta Republica Moldova să combată acest virus. Donația este un semn al angajamentului nostru față de Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult să conlucrăm cu dumneavoastră în depășirea acestei crize”, a spus ambasadorul Hogan.

La rândul său, ministrul Alexandru Pînzari a mulțumit părții americane pentru receptivitate și ajutor. 

„SUA sunt partenerul nostru strategic. Apreciez sprijinul oferit de Ambasada SUA la Chișinău, care conține echipament de protecție pentru efectivul de cadre medicale din instituțiile specializate ale Ministerului Apărării. Această donație, cu siguranță, este una semnificativă și foarte utilă pentru noi. COVID-19 este o provocare pentru toată lumea, dar sunt convins că prin eforturi comune vom reuși să prevenim acest virus”, a menționat Alexandru Pînzari.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării