main logo
771

Studenții noului colegiu moldo-turc din Comrat vor beneficia și de cămin

În Comrat va fi inaugurat un colegiu moldo-turc modern, specializat în domeniul tehnologiilor informaționale, electrotehnicii și tehnologiilor electronice. Inițiativa face parte dintr-un acord bilateral între Republica Moldova și Republica Turcia, aprobat recent de Guvern printr-un proiect de lege privind ratificarea Protocolului de cooperare în domeniul învățământului profesional-tehnic.

Studenții noului colegiu moldo-turc din Comrat vor beneficia și de căminImagine simbol

Una dintre componentele importante ale proiectului vizează condițiile de trai ale viitorilor studenți, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Potrivit autorităților, colegiul va beneficia de un cămin modern, care urmează să fie construit de partea turcă într-o etapă ulterioară. Căminul este parte a infrastructurii promise de Turcia, alături de un corp tehnic suplimentar, mobilier, echipamente și laboratoare.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că întreaga infrastructură, inclusiv căminul, va fi preluată ulterior de autoritățile moldovenești, care se vor ocupa de întreținere și finanțare. El a menționat că, pentru anul 2025, a fost alocată suma de 1,8 milioane de lei pentru funcționarea instituției, însă este posibil ca aceste fonduri să fie utilizate începând cu 2026, odată cu începerea activității colegiului.

Căminul va permite studenților din afara Comratului să aibă acces facil la studii tehnice de calitate, fără a fi nevoiți să suporte costuri suplimentare de cazare în oraș. Autoritățile consideră că acest aspect este esențial pentru atragerea tinerilor din întreaga regiune sudică a țării.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării