Studenții basarabeni din România nu mai pot cumula bursele
Studenții basarabeni care studiază în universitățile din România nu mai beneficiază de aceleași forme de sprijin financiar oferite anterior de statul român. În anul universitar precedent, aceștia puteau primi atât bursa de merit, cât și bursa destinată românilor de pretutindeni, iar plățile erau acordate inclusiv pe perioada verii.
Foto: TRMÎn acest an însă, măsurile de austeritate adoptate de autorități au redus aceste beneficii, iar mulți tineri spun că situația le-a afectat planurile financiare, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
În prezent, studenții din Republica Moldova nu mai pot cumula bursa de merit cu cea oferită românilor de pretutindeni, iar sprijinul financiar pe perioada vacanței de vară a fost eliminat.
Fulguța Carauș, studentă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, spune că schimbările au venit pe neașteptate. Tânăra povestește că a depus mult efort pentru a obține ambele burse și că acestea reprezentau un ajutor important.
„Eu stăteam în chirie și stau până în prezent, acum clar că e mai greu. Mi-a fost foarte ușor deoarece jumătate din bursă, adică o bursă o foloseam ca să-mi achit chiria și comunalele, iar cealaltă bursă pentru cheltuielile simple, elementare pentru fiecare student de zi cu zi, mâncare, chiar și aceleași ieșiri la facultate. Iar anul acesta că nu mai am, vă dați seama, mi-am pus și părinții în situație”, povestește Fulguța Carauș.
Ea afirmă că a aflat despre modificări la începutul semestrului, în luna octombrie, după anunțul făcut de universitate, iar decizia a luat-o prin surprindere.
„Am aflat la începutul semestrului, în luna octombrie, când deja s-a anunțat de la universitate. Și, sigur că eram un pic indignată pentru că nu mi s-a părut corect, pentru că oricum am învățat și nu aș primi bursa doar pentru, să spun așa, ochi frumoși”, a adăugat o tânără.
Potrivit autorităților din România, fondul total pentru burse a fost redus cu aproximativ 40%. Modificarea a fost făcută după schimbarea modului de calcul al acestui fond, care nu mai este raportat la salariul minim brut, ci la salariul minim net.
Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Liviu Maha, explică faptul că actuala formulă de calcul ia în considerare doar studenții români înscriși la studii cu frecvență, ceea ce limitează posibilitatea acordării burselor de performanță pentru românii de pretutindeni.
„Pentru a-i motiva, ar trebui ca Ministerul Educației să calculeze fondul de burse luându-i în considerare și pe ei, pentru că în acest moment această restricție legată de cumulul de burse vine din modul de calcul al fondului de burse. Fondul de burse este calculat înmulțind alocația per student cu numărul de studenți români înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență. Dacă ar fi incluși și studenții români de pretutindeni, acest fond ar crește și ar deveni și ei eligibili pentru bursele de performanță”, explică Liviu Maha, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
România rămâne una dintre principalele destinații pentru tinerii din Republica Moldova care aleg să studieze peste hotare. Basarabenii reprezintă cea mai numeroasă comunitate de studenți străini din universitățile românești. Conform datelor oficiale, la 31 august 2025, din aproape 27.000 de persoane cu permis de ședere pentru studii în România, peste 6.000 erau cetățeni ai Republicii Moldova.