main logo
1412

Străzile centrale din Comrat, blocate din cauza unor bombe plantate

Serviciile de urgență ale Găgăuziei lucrează la limita capacităților din cauza rapoartelor primite de „bombe plantate” pe teritoriile a trei piețe din Comrat, scrie presa locală.

Străzile centrale din Comrat, blocate din cauza unor bombe plantateFoto: gagauzinfo.md

Poliția și carabinierii au blocat temporar segmente ale străzilor centrale pentru a asigura siguranța cetățenilor, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

În acest moment, este vorba despre strada Tretiakova (de la intersecția cu strada Pușkin în jos), st. Pobedi (lângă stația de pompieri), strada Pobedi (segment central), strada Galațan (segment central) și strada Lenin (segment de la Casa Creativității la Casa de Cultură).

Transportul este redirecționat pentru a ocoli centrul orașului.

De menționat că, după ce niște persoane necunoscute au anunțat că la piața centrală din Comrat ar exista o bombă, toți lucrătorii și vizitatorii au fost evacuați. Mai mult, și accesul în celelalte piețe din oraș a fost blocat.

Știri.md amintește că marți, 18 ianuarie curent, o persoană anonimă a expediat o scrisoare pe adresa electronică a IP Ceadâr-Lunga, prin care a anunțat că două instituții din satul Baurci ar fi fost minate.

Ulterior, s-a dovedit că alarma a fost falsă.

În dimineața de 19 ianuarie, organele de drept au fost informate despre „exploatarea” Școlii Profesionale din Ceadâr-Lunga.

Tot miercuri, 19 ianuarie curent, niște persoane necunoscute au informat despre faptul că cimitirul din localitatea Baurci este „minat”, însă alarma, la fel, s-a dovedit a fi falsă.

Joi, 20 ianuarie, oameni necunoscuți au relatat că clădirea Școlii Profesionale Vulcănești a fost „minată”, iar toți elevii și profesorii au fost evacuați.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării