Strada 31 August din Bălți intră în reparație: Când vor fi gata lucrările
Reparația mult așteptată a străzii 31 August din Bălți a început, după ani de degradare a carosabilului și numeroase solicitări din partea locuitorilor. Una dintre principalele artere de centură, intens utilizată de transportul greu, a intrat în șantier începând cu 23 aprilie, iar traficul pe tronsonul dintre străzile Independenței și Ștefan cel Mare a fost deja închis.
Foto: nordnews.mdPrimarul municipiului, Alexandr Petkov, a anunțat că transportul greu nu va mai putea circula pe această stradă și a recomandat utilizarea rutelor alternative prin satul Răuțel sau raionul Glodeni, pentru a evita blocajele în trafic, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.
În prezent, lucrările sunt efectuate de CET-Nord, care reabilitează rețelele termice de pe tronsonul vizat. Potrivit companiei, intervențiile sunt planificate pentru perioada 24 aprilie – 30 august și includ demolarea unui cămin termic învechit, modernizarea rețelelor și instalarea de echipamente noi, pentru a evita intervenții ulterioare asupra carosabilului.
Ulterior, modernizarea străzii va avea loc în trei etape, pe o lungime totală de aproape doi kilometri. Prima etapă vizează un sector de circa 380 de metri, unde va fi construit un carosabil din beton.
Locuitorii spun că lucrările sunt necesare, descriind starea drumului drept „catastrofală”.
„Permanent mașinile se deteriorau, era groaznic”, a declarat un localnic, în timp ce alții salută inițiativa autorităților.
Pe de altă parte, unii șoferi se plâng de dificultățile create de închiderea traficului și de ambuteiajele formate pe străzile adiacente, precum Pușkin și Ștefan cel Mare.
Costul primei etape depășește 10 milioane de lei, iar lucrările sunt finanțate inclusiv de Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală. Autoritățile estimează că primul tronson va fi finalizat până la sfârșitul verii.