main logo
1575

Stocurile de gaze ale Moldovei vor acoperi 10 zile de iarnă

Începând cu data de 1 octombrie 2025, stocurile de securitate de gaze naturale vor constitui cel puțin 50 de milioane de metri cubi, echivalentul a 10 zile de consum în perioada rece a anului. Guvernul a aprobat astăzi un proiect de hotărâre care prevede majorarea cantității minime de la 47,1 milioane la 50 de milioane de metri cubi de gaze.

Stocurile de gaze ale Moldovei vor acoperi 10 zile de iarnăImagine simbol

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a menționat că 50 de milioane de metri cubi corespunde consumului de gaze naturale pe parcursul a cel puțin 10 zile, estimat conform situației din iarna precedentă, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md. 

Proiectul precizează situațiile excepționale în care gazele naturale, care fac obiectul stocului de securitate, pot fi utilizate total sau parțial în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale. Și anume, e vorba de situațiile de urgență în sectorul gazelor naturale.

Prevederile proiectului vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării