Statul cere despăgubiri cu dobândă de la Plahotniuc. Care este suma
Ministerul Finanțelor, recunoscut ca parte vătămată în dosarul cunoscut drept „frauda bancară”, a solicitat în instanță obligarea lui Vlad Plahotniuc la plata unui prejudiciu de 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, la care se adaugă o dobândă anuală de 5% pentru ultimii zece ani. Potrivit acuzării, suma ar putea fi recuperată din valorificarea bunurilor puse sub sechestru.
Imagine simbolReprezentanții acuzării au explicat că valoarea acțiunii civile se bazează pe suma indicată în actul de acuzare, iar dobânzile sunt calculate conform prevederilor legale, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
Procurorul Alexandru Cernei a arătat că dobânda este solicitată începând cu anul 2016, când a fost încheiat un Acord între Banca Națională a Moldovei și Ministerul Finanțelor privind acoperirea prin obligațiuni de stat a creditelor neperformante ale celor trei bănci falimentate. Acuzarea susține că prejudiciul ar putea fi acoperit din activele sechestrate atribuite inculpatului, majoritatea aflate în Republica Moldova, dar și din proprietăți imobiliare din România și Franța.
Apărarea a contestat calculele, afirmând că sumele invocate de partea vătămată ar fi fost preluate din rechizitoriu fără o analiză financiară detaliată care să demonstreze existența unui prejudiciu real. Poziția a fost exprimată de avocatul Lucian Rogac.
Tot în ședința de ieri, 3 februarie, a fost audiat prin videoconferință un martor al acuzării. Totodată, în apărarea lui Plahotniuc a depus mărturie fostul deputat PLDM Angel Agache, care ulterior a trecut la democrați. Acesta a declarat în instanță că, în perioada respectivă, PLDM deținea majoritatea parlamentară, iar reprezentanți ai formațiunii se aflau atât în fruntea Ministerului Finanțelor, cât și în Comisia parlamentară de profil, însă nu ar fi fost raportate probleme majore din sistemul bancar. În fața presei, martorul a refuzat să ofere declarații suplimentare înainte de pronunțarea sentințelor.
Plahotniuc nu s-a prezentat nici la această ședință de judecată și nu a comentat solicitările înaintate de Ministerul Finanțelor. Potrivit informațiilor din dosar, el mai este vizat în alte patru cauze penale, care vizează fapte de escrocherie legate de întreprinderea de stat Metalferos, achiziția blanchetelor pentru pașapoarte, presupusa mituire a fostului președinte Igor Dodon și utilizarea unor acte de identitate false. În toate aceste dosare, fostul lider democrat își susține nevinovăția.