Statul acordă 63 de milioane pentru lichidarea unui focar de pestă porcină
Statul va acorda 63,6 milioane de lei pentru lichidarea focarului de pestă porcină africană izbucnit în satul Soltănești din raionul Nisporeni.
O hotărâre cu privire la alocarea mijloacelor financiare a fost aprobată vineri de Guvern, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a declarat că banii se alocă Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor din Fondul de intervenție al Guvernului. Instituția va asigura plata despăgubirilor proprietarilor de animale sacrificate în urma lichidării focarelor de pestă porcină.
Potrivit lui, ANSA a examinat datele din Sistemul informațional automatizat „Registrul de Stat al Animalelor” și a constatat faptul că despăgubiri vor fi achitate pentru aproape 29 de mii de animale sacrificate.
Autoritățile argumentează necesitatea de a aloca banii prin faptul că, pentru anul 2023, în bugetul ANSA au fost alocate pentru acordarea despăgubirilor proprietarilor de animale surse financiare în sumă de 500 de mii de lei. Respectiv, aceste surse nu sunt suficiente pentru acordarea despăgubirilor fermei de porci SRL „Golden Piglet” din satul Soltănești, raionul Nisporeni.
Pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate peste 20 de focare de pestă porcină. Au fost nimiciți din cauza bolii mai bine de 330 de porci și peste 20 de mistreți.