31 ianuarie, 10:41
0
1 421

Start Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3"-2022

31 ianuarie, 10:41
0
1 421

Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a dat curs Apelului de Granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, aprobat prin Hotărâre de Guvern.

Start Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3"-2022Foto: moldpres.md

Dosarele pot fi depuse până la data de 27 februarie 2022, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.md.

Pentru a beneficia de susținere financiară nerambursabilă în cadrul Programului „DAR 1+3”, sunt invitate să aplice la Program autoritățile publice locale de nivelul I în comun cu asociațiile/membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți, partenerii de dezvoltare/donatorii.

Dosarele depuse vor respecta cerințele prevăzute în Ghidul de aplicare și implementare al Programului. Programul Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” urmărește următoarele obiective specifice: Stimularea dezvoltării localităților rurale și urbane din Republica Moldova prin atragerea capitalului uman și financiar din diasporă; Păstrarea și reanimarea conexiunii dintre cetățenii plecați și localitățile de origine prin realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare locală, în comun cu diaspora; Canalizarea remitențelor, dincolo de consum, spre dezvoltarea social-economică a zonelor rurale din Moldova; Sporirea gradului de participare și implicare a diasporei în planificarea și dezvoltarea social-economică la nivel local.

Programul este deschis pentru aplicare autorităților publice locale din Moldova, indiferent de numărul de locuitori, care au rol de Aplicant lider și poartă răspundere pentru implementarea eficientă și la nivel a proiectului de dezvoltare locală.

Finanțarea proiectelor din cadrul Programului se va efectua în baza formulei „1+3”, având următorii parteneri: Diaspora; Guvernul Republicii Moldova; Autoritățile publice locale; Partenerii de dezvoltare/donatorii.

Domeniile eligibile pentru finanțarea activităților din Program sunt: infrastructura (apă și canalizare, drumuri, școli, grădinițe, case de cultură); protecția mediului (prevenirea poluării mediului înconjurător, managementul deșeurilor); economia (dezvoltarea regiunii, investiții, dezvoltarea agriculturii); eficiența energetică (panouri solare, iluminare stradală, izolare termică); cultura (protecția patrimoniului, zone de odihnă, dezvoltarea turismului rural, expoziții și festivaluri); educația (programe pentru copii, sport, inovație, transfer de cunoștințe și know-how); protecția socială (centre medicale, centre sociale, cantine sociale, altele).

Publicitate
Publicitate
Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Publicitate

Loading...

Loading...