Starea de urgență e oprită în regiunea transnistreană
Sovietul Suprem de la Tiraspol și-a încheiat cea de-a opta sesiune cu o durată fără precedent, de 9 luni, din cauza stării de urgență în economie. Regimul nu a fost prelungit și, respectiv, s-a încheiat la 8 iunie.

Sesiunea a început pe 4 septembrie 2024 și nu a fost oprită în decembrie, cum se întâmpla anterior. Asta pentru că a fost instituită stare de urgență la sfârșit de an, din motivul reducerii aprovizionării cu gaze a regiunii transnistrene. Regimul de urgență a fost prelungit de cinci ori, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Problemele în stânga Nistrului persistă: benzinăriile au rămas fără metan după 6 iunie, apa caldă a fost întreruptă în regiune până la 18 iunie, iar plățile concediale pentru profesori vor fi plătite în rate.
Potrivit recentelor relatări IPN, criza energetică izbucnită în regiunea transnistreană la începutul acestui an a devenit un factor declanșator de criză financiară, iar primele semne ale acesteia sunt deja înregistrate de administrația liderului de la Tiraspol.
Corespondentul agenției IPN a fost informat despre aceasta de cel puțin trei surse: reprezentanți din administrația lui Vadim Krasnoselski, ai structurilor bancare locale și din așa-numitul guvern de la Tiraspol.