Stamate: Strigător la cer cum Platon a intrat în posesia a două imobile
Este strigător la cer, astfel a comentat consiliera preşedintelui în domeniul justiției, Olesea Stamate, încheierea judecătorească prin care două imobile, „Casa Modei” și fosta clădire „ASITO”, au trecut în posesia controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.

De partea cealaltă, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea, spune că ceea ce s-a întâmplat în judecată a fost pregătit la faza urmăririi penale, transmite Știri.md.
Pe 21 aprilie curent, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Olesea Stamate a declarat că în prezent nu mai există un singur pol de putere care controlează lucrurile în justiție, ci câțiva, care încearcă să tragă sforurile fiecare de partea lui. Consiliera este de părere că uneori aceste sfori sunt concurente, iar, alteori joacă în aceeași direcție.
„Din păcate, aici avem și deciziile respective care sunt strigătoare la cer. Altminteri acea încheiere judecătorească prin care s-au transmis cele două imobile, Casa Modei și „ASITO”, drept folosință unei companii care aparține lui Platon, fie nemijlocit lui Platon. O asemenea încheiere eu nu am mai văzut”, a spus Olesea Stamate.
Consiliera crede că Procuratura a reacționat destul de târziu pe acest caz. „Să nu uităm că încheierea a stat la baza unei ordonanțe emise de un procuror. Întrebarea mea este ce s-a întâmplat cu acel procuror care a emis acea ordonanță, prin care s-a solicitat modificarea punctului doi din încheierea judecătorului. Este unul să contești la Curtea Supremă de Justiție și este alta să vezi pe interiorul Procuraturii cine este acel procuror din Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) care a emis o asemenea ordonanță și merită sau nu merită el anchetat disciplinar și sancționat”.
Președintele CRJM, Vladislav Gribincea este de părere că ceea ce s-a întâmplat în judecată a fost pregătit la faza urmăririi penale. „Vă rog să vă uitați mai atent peste acel dosar, că am impresia că ceea ce s-a întâmplat în judecată a fost de fapt pregătit de la faza urmăririi penale. Există un dobânditor care nu are nicio calitate procesuală în acel dosar și lui i se ia bunul și i se transmite unei persoane, care nici măcar nu a fost proprietar al acelui imobil”, a spus Vladislav Gribincea.