main logo
880

Spitalul Raional Rezina și-a modernizat infrastructura cu sprijinul CNAM

Spitalul Raional Rezina și-a modernizat infrastructura și a îmbunătățit condițiile pentru pacienți și personalul medical, grație unui proiect investițional finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Spitalul Raional Rezina și-a modernizat infrastructura cu sprijinul CNAMImagine simbol

Proiectul a vizat schimbarea tâmplăriei în blocul Secției consultative, pentru care CNAM a alocat 1,143 milioane de lei din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. Lucrările au inclus demontarea tâmplăriei vechi din lemn, instalarea de ferestre și uși noi, montarea glafurilor, finisarea tencuielilor interioare și alte intervenții menite să aducă spațiile la standarde moderne, transmite Știri.md.

Consultantul CNAM în domeniul construcțiilor a efectuat o vizită de monitorizare și a confirmat că proiectul a fost realizat conform ofertei contractuale și documentelor de recepție, fără a identifica nereguli.

Nu este prima investiție de acest fel. În 2023, CNAM a sprijinit un alt proiect la Spitalul Raional Rezina, în valoare de circa 1,7 milioane de lei, vizând izolarea termică a clădirii Secției consultative.

Realizarea ambelor proiecte contribuie la reducerea consumului de energie și a costurilor aferente, dar și la crearea unui mediu mai sigur și mai confortabil pentru pacienți și angajați, în conformitate cu normele sanitaro-epidemiologice.

Spitalul Raional Rezina are 202 angajați și oferă asistență medicală spitalicească și specializată în regim ambulatoriu pentru peste 109.000 de locuitori din raioanele Rezina, Râbnița și Camenca.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării