main logo
17188

Spînu pleacă din Guvern și PAS: Am fost supus unei campanii de defăimare

Andrei Spînu, viceprim-ministru și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și-a anunțat retragerea din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Spînu pleacă din Guvern și PAS: Am fost supus unei campanii de defăimareImagine simbol

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Spînu a menționat că decizia de retragere vine în contextul unei campanii de defăimare îndreptate împotriva sa, dar a subliniat că își încheie mandatul cu „inima împăcată” și convins că și-a îndeplinit sarcinile cu integritate, transmite Știri.md.

Spînu a subliniat realizările din perioada mandatului său, cum ar fi independența energetică, modernizarea infrastructurii și finanțarea dezvoltării locale prin Programul Național „Satul European”.

El a atras atenția asupra importanței prioritizării justiției și eliminării subiectelor false din spațiul public pentru a combate influențele criminale și interesele străine.

„Sper că acest pas va permite revenirea la discuții publice despre Moldova și mai puțin despre un om sau altul, așa cum vor dușmanii țării noastre”, a declarat Spînu.

La 6 noiembrie, în cadrul primei ședințe a Guvernului după prezidențiale, premierul Dorin Recean a anunțat că urmează remanieri guvernamentale. „În următoarele 10 zile, eu voi veni cu aceste propuneri de schimbări”, a menționat prim-ministrul.

Cu câteva zile înainte de turul II de scrutin, Maia Sandu a declarat că după alegerile prezidențiale vor urma remanieri în Guvern. „Am auzit cetățenii, am auzit pretenții, și la un minister, și la altul, și aceste remanieri se vor întâmpla chiar înainte de Anul Nou”, a declarat șefa statului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării