Spînu, despre Leova-Bumbăta: Nu a fost licitație, ci negocieri directe
Fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a reacționat după ce procurorii din Procuratura Anticorupție (PA), inclusiv Veronica Dragalin, au făcut publice detalii din dosarul penal privind construcția drumului Leova-Bumbăta.

Spînu a susținut că lucrările nu au fost începute înainte de perioada legală și a subliniat că nu a fost vorba despre o licitație, ci despre negocieri directe, conform deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Eu țin foarte mult la adevăr, de asta am publicat 117 documente despre acest proiect. Nu eu m-am ocupat de construcție, este Administrația de Stat a Drumurilor și cei care au fost implicați. Dar am simțit responsabilitatea să public totul”, a declarat Spînu.
În reacția sa, Andrei Spînu a criticat PA pentru lipsa de probe clare și pentru declarațiile publice fără susținere documentară.
„Când faci anumite declarații, dacă tot le faci public, e să prezinți și niște dovezi. Tot ce se spune sunt doar declarații ale unor oameni din conducerea PA”, a adăugat fostul ministru.
Referitor la acuzațiile privind începutul lucrărilor înainte de aprobarea contractului, Spînu a explicat că deciziile CSE, inclusiv cele din august și septembrie 2022, autorizează diverse activități pregătitoare, dar nu au avut loc lucrări de construcție propriu-zise înainte de încheierea contractului.
„Cine a spus că lucrările au început înainte de semnarea contractului? Arătați-mi documentele”, a spus Spînu, subliniind că toate documentele relevante au fost deja făcute publice de el.
De asemenea, Spînu a comentat situația directorului ASD care a semnat contractul cu compania implicată, dar care ulterior s-ar fi angajat la aceeași companie.
„El nu a fost director, nici interimar. Era adjunct. A plecat din ASD, probabil s-a angajat undeva, nu vreau să-i țin apărare”, a explicat Spînu.
Fostul ministru a declarat că nu a fost niciodată invitat la Procuratură pentru a da declarații în acest caz, în ciuda publicării documentelor și a transparenței cu privire la procesul de construcție a drumului Leova-Bumbăta.
Proiectul podului Leova-Bumbăta și al drumului nou și parcării din zonă, început în vara anului 2022, a stârnit critici din cauza costurilor mari și a licitațiilor dubioase. Inițial, valoarea proiectului a fost estimată la 250 de milioane de lei. Ulterior, costurile au crescut cu 30 de milioane de lei.
Potrivit fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, licitațiile pentru construcția drumului Leova-Bumbăta au fost aranjate din timp, la valori mai mari de achiziție, scopul principal fiind favorizarea unor companii apropiate funcționarilor implicați în realizarea proiectului. Dragalin spunea că firma responsabilă de construcția drumului a început lucrările cu trei luni înainte de a fi semnat contractul propriu-zis și de a veni ofertele de la alți agenți economici.