main logo
5393

SPIA, dotată cu două drone de ultimă generație din fonduri europene

Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a recepționat două drone de ultimă generație, în valoare de peste 430.000 de lei.

SPIA, dotată cu două drone de ultimă generație din fonduri europeneFoto: stiri.md

Echipamentele au fost oferite în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, transmite Știri.md.

Dronele dispun de autonomie extinsă, camere de înaltă rezoluție și senzori termici, fiind adaptate pentru misiuni de supraveghere aeriană, documentare și intervenții rapide, inclusiv pe timp de noapte sau în condiții dificile.

„Integrarea dronelor va crește eficiența operațională și va facilita investigații mai rapide, în special în cazurile ce presupun supraveghere extinsă sau documentare vizuală detaliată. Această dotare reprezintă o investiție strategică, aliniată la tendințele moderne din domeniul investigațiilor speciale”, a declarat Dorin Vrednic, șeful SPIA.

Potrivit managerului de proiect, Nicolae Soloviov, noile echipamente vor sprijini SPIA în monitorizarea zonelor greu accesibile, documentarea activităților ilegale și prevenirea corupției.

Până în noiembrie 2025, în cadrul aceluiași proiect, instituțiile MAI urmează să primească peste 1.750 de echipamente de protecție și intervenție rapidă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării